miercuri, 12 noiembrie 2008

Transparenta alegerilor puså in pericol de reglementåri excesive

In curte, dacå se poate!
Transparenta alegerilor puså øn pericol de reglementåri excesive
Asociaţia Pro Democraţia (APD), Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) îşi exprimă stupefacţia faţă de adoptarea, de către Biroul Electoral Central, a Deciziei 47/D/6.11.2008 prin care se reglementează faptul că observatorii organizaţiilor neguvernamentale, precum şi reprezentanţii instituţiilor mass-media acreditate la alegerile din 30 noiembrie 2008 „au acces numai în spaţiile special amenajate în acest sens” (art. 1) şi „pot staţiona numai în spaţiul stabilit în acest sens în sala de votare de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare” (art. 2).
Conştiente de faptul că prezenţa observatorilor şi a jurnaliştilor nu trebuie să „perturbe desfăşurarea în bune condiţii” a procesului electoral, organizaţiile semnatare consideră, în acelaşi timp, neîntemeiată decizia 47/D a BEC insistând asupra faptului că aceasta creează condiţiile favorabile unor abuzuri din partea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare.
APD, AMP şi CJI subliniază faptul că prezenta şi activitatea observatorilor ONG, cât şi a reprezentanţilor presei acreditaţi în ziua votării se numără printre garanţiile democratice ale desfăşurării corecte şi transparente a unor alegeri libere. Limitele acestei activităţi sunt suficient reglementate prin actul de acreditare. În situaţiile în care activitatea observatorilor sau a jurnaliştilor în secţiile de votare depăşeşte sau încalcă limitele legii, preşedinţii birourilor electorale pot retrage acreditarea acestora.
Organizaţiile semnatare consideră că Decizia 47/D afectează în mod grav activitatea observatorilor independenţi şi a presei şi solicită revenirea asupra acesteia şi păstrarea prevederilor incluse în Anexa 3 a Deciziei nr. 35 a BEC.

Organizaţii semnatare
Asociaţia Pro Democraţia (APD)
Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP)
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu